Periodontita apicală
Periodontita apicală reprezintă o consecinţă a infecţiei endodontice şi se manifestă ca reacţie de apărare a gazdei de microbii din sistemul de canal radicular. Aceasta este vizualizată ca fiind o luptă activă între pulpa radiculară infectată şi apărătorii gazdei la suprafaţa deteriorată dintre pulpa radiculară infectată şi ligamentului periodontal, care duce la o inflamaţie locală, resorbţie a ţesuturilor dure, distrugerea altor ţesuturi periapicale, şi formarea eventuală a diferitor categorii histopatologice ale periodontitelor apicale, numite, de obicei, leziuni periapicale.
Tratamentul periodontitelor apicale, ca fiind o boală de infecţie a canalului radicular, constă din distrugerea microbilor sau reducerea lor substanţială din canalul radicular şi prevenirea infectării din nou cu ajutorul tratamentului ortograd. Acest tratament are mari şanse de succes, însă cu toate acestea, tratamentul endodontic poate eşua. Cele mai multe eşuări apar atunci când procedurile de tratare, în marea parte de natură tehnică, nu ajung la un nivel suficient pentru controlul şi eliminarea infecţiei. Chiar şi atunci când cele mai înalte nivele şi cele mai atente proceduri sunt folosite şi respectate, mai sunt şanse de apariţie a eşecurilor. Acest lucru este din cauza existenţei unor regiuni de canale radiculare care nu pot fi curăţate şi obturate cu instrumentele existente, cu materiale şi tehnici, astfel infecţia are şanse să persiste. În cazuri de excepţie, există factori de protecţie situaţi în ţesutul periapical inflamat care se poate interfera cu vindecarea de după tratament a leziunii.
Datele cu privire la cauzele biologice ale eşecurilor endodontice sunt recente şi răspândite prin diferite reviste. Ideea principală a acestui articol este de a oferi o imagine cuprinzătoare a etiopatogenezei periodontitelor apicale şi cauzele tratamentului endodontic eşuat care pot fi vizualizate în radiografii ca radiolucenţe periapicale post tratamentale.
