Implantul dentar
Un implant dentar reprezintă o rădăcină dentară artificială, fiind folosit în stomatologie pentru a menţine dinţii restauraţi.
VPractic toate implanturile dentare folosite în zilele de astăzi sunt implanturi endoosoase („end” — în, „osseous” — os) de forma unei rădăcini. Cu alte cuvinte, aproape toate implanturile dentare folosite în secolul 21 arată la fel ca o rădăcină a unui dinte real şi sunt plasate direct în os.
Înaintea apariţiei implanturilor endoosoase de formă rădăcinală, ele erau, în marea parte, implanturi endoosoase sun formă de lamă, adica forma piesei de metal plasate direct în os semăna cu o lamă plană, sau implanturi subperiostale, în care este construit un carcas şi ataşat cu şuruburi la osul maxilarului.
Implanturile dentare pot fi folosite pentru a menţine o serie de proteze dentare, inclusiv coroane, punţi sau denture.
Procedurile de bază
De obicei, plasarea unui implant necesită pregătirea osului folosind sau osteotome sau freze speciale cu viteza regulată pentru a preveni supraîncălzirea sau necroza de presiune a osului. După un timp oarecare, care permite osului să crească pe suprafaţa implantului, pe implant poate fi plasat unul sau mai mulţi dinţi. Timpul necesar pentru a plasa un implant va varia în dependenţă de experienţa practicianului, de calitatea şi cantitatea osului şi de gradul de dificultate a stării individuale.
Atunci când este pus un implant, se plasează şi un abatment de restabilire, care trece prin mucoasă sau un „şurub acoperit” care este la acelaşi nivel cu suprafaţa implantului dentar. Atunci când este pus un şurub, mucoasa acoperă implantul în timp ce acela se integrează; aici se finisează a doua intervenţie chirurgicală de plasarea abatmentului de restabilire.
Chirurgia din două etape este aleasă uneori atunci când paralel mai este plasată o grefă osoasă sau atunci când intervenţiile chirurgicale asupra mucoasei sunt solicitate din motive estetice. Unele implanturi sunt dintr-o singură bucată, astfel abatmentul de restabilire nu este necesar.
În cazuri aparte, pacienţiilor li se face implantarea şi restaurarea dintr-o singură intervenţie chirurgicală, o procedură numită „Încărcare imediată”. În astfel de cazuri, un dinte protetic provizoriu sau coroana dentară este modelată pentru a evita intensitatea muşcăturii către implant atunci când acesta se integrează cu osul.
Succesul implantului dentar este legat de calificarea medicului, de calitatea şi de cantitatea osului disponibil de pe o parte, şi igiena cavităţii bucale a pacientului. Consensul general de opinii este că rata de success a implanturilor este de circa 95%!
