Istoria implanţilor dentari
În anii 1950, în universitatea Cambridge din Anglia, a fost cercetat fluxul sanguin in vivo (în organismul uman). A fost concepută o metodă de a construi o cameră de titan care a fost apoi încorporată în ţesutul moale din urechile iepurilor. În 1952, chirurgul ortoped suedez, P. I. Brånemark, a fost interesat în studierea vindecării şi regenerării oaselor, şi a admis conceptul de „cameră din urechile iepurelui” al universităţii Cambridge, pentru a-l utiliza deja în femurul iepurelui. După câteva luni de studiu, el a încercat să recupereze aceste camere scumpe din iepuri, dându-şi seama că nu o poate face. Per Brånemark a observat că osul a crescut cu o atât de mare proximitate de camera de titan, încât s-a lipit în mod eficient la metal. Brånemark efectuase mai multe studii legate de acest fenomen, folosind ca subiecţi atât animale cât şi oameni, dintre care toţi au confirmat această proprietate unică a titanului.
